Fiecare viață e un dar!

MPV2015-Targu-Jiu-web

Se întâmplă uneori în viață să ajungem la o răscruce de drumuri, să trebuiască să alegem una din cele 2 căi ce ni se aștern înainte: Viața sau moartea. Adeseori alegem moartea și apoi purtăm o viață întreagă pe umeri povara alegerii noastre nesăbuite.

Am uitat oare bunătatea? De ce sacrificăm pe altarul comodității și al necredinței viața proprilor prunci, a celor ce sunt sânge din sângele nostru? Mi-e glasul prea slab să strig durerea unei nații ce și-a ucis cu premeditare peste 20 milioane de fii! Oare nu e destul? Oare nu am vărsat prea mult sânge încât să mai nădăjduim iertarea?

De ce avem nevoie ca să oprim măcelul? Căci deși lumea de azi iubește comoditatea, plăcerile trupești fără nesaț alături de o întreagă gamă de metode contraceptive și/sau avortive, totuși există în rândul celor tineri și nu numai o GENERAȚIE PENTRU VIAȚĂ, o mână de oameni curați la minte, trup și suflet ce îndrăznesc să afirme cu tărie că FIECARE VIAȚĂ E UN DAR! ,,Strigătul mut” al celor uciși înainte de a vedea prima lor rază de soare e prea puternic încât acești câțiva ,,nebuni” (după normele contemporane) frumoși să stea locului, să nu iasă în stradă să spună lumii întregi că darul vieții e sacru și că dreptul de viață și de moarte asupra oricărei făpturi nu îl are decât Creatorul, nicidecum omul.

Aceasta e menirea Marșului pentru Viață, ajuns la nivel național la a cincea ediție, iar pe plan local fiind al treilea an consecutiv când el are loc. Nu întâmplător tema ediției 2015 este ,,Fiecare viață e un dar!”

La Tg-Jiu, ne vom întâlni sâmbătă, 21 martie, orele 12.00 în fața Bisericii ,,Înălțarea Domnului”, din zona Paralela 45. În jurul orei 12.15, vom porni la drum cu icoane și bannere pe traseul Victoriei-Victoriei pietonal-Piața Prefecturii-Paraclisul Mitropolitan ,,Sfinții Voievozi Mihail, Gavriil și Rafail.” În casa Domnului, după rugăciunea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, modelul nostru de mamă (Acatistul Buneivestiri), vor urma discursuri din partea organizatorilor: Provita Gorj, Down Art Therapy, ASCOR Tg-Jiu și Vasiliada Tg-Jiu. Seara, în jurul orei 21.00, ne vom reuni în Parcul Coloanei Infinitului, pentru a lansa 21 de lampioane colorate cu dorințe, manifestare ce va marca finalul Marșului și totodată va sărbători Ziua Sindromului Down.

Alături de noi, în întreaga țară și în Republica Moldova, alte 58 localități vor celebra anul acesta Marșul pentru Viață prin diverse activități, pe parcursul Săptămânii pentru Viață. De la an la an, numărul celor implicați a crescut, ceea ce ne dă nădejdea unui viitor mai bun, cel puțin la nivel micro.

Revenind la ceea ce ne motivează să luăm parte la Marș, am să punctez câteva realități și totodată invitații:

  • când ești fată tânără și necăsătorită și ai rămas însărcinată, prietenul ,,binevoitor” te îndeamnă (a se citi – forțează) la avort; fii curajoasă, dă viață celui/celei ce te va iubi necondiționat și vino la Marș să fii exemplu altor tinere în situația ta;
  • când ești căsătorită și ai deja 2 copii (deja prea mulți?!) și ești gravidă cu al treilea, soțul sau cea mai bună prietenă argumentează stăruitor curmarea vieții celui din pântece; naște și vino la Marș să fii un model pentru alte mame în aceeași situație;
  • când doctorul, în urma multiplelor analize din timpul sarcinii, ți-a spus că fătul se va naște cu dizabilități (deși uneori diagnosticul e greșit!) și ți-a recomandat avortul ca soluție firească, ignoră-i sfatul criminal, dă naștere pruncului și vino cu el la Marș ca să arătați împreună tuturor că fiecare viață merită prețuită;
  • când copilul tău s-a născut cu Sindromul Down și toată lumea se poartă cu el de parcă ar avea lepră, iar la Maternitate ți s-a spus că e ,,retardat sau că mai bine te-ai ruga să moară”, îndrăznește să visezi un viitor luminos pentru îngerașul tău, cu posibilități de dezvoltare numai de Dumnezeu știute; ia-l de mână și veniți la Marșul pentru Viață pentru ca din curajul și tăria voastră de a merge împreună mai departe, indiferent de obstacole, să dați și altor mame de copii cu Sindrom Down măcar o fărâmă și un strop de nădejde;
  • când ai deja peste 40 de ani și ești însărcinată, nu ține cont de gura lumii ce te judecă aspru pentru ,,rușinea” de a fi mamă la ,,așa vârstă înaintată”; iubește-ți copilul și hai cu tot cu burtică la Marș…

Și oare câte astfel de exemple și multe altele ar mai fi? Cu sutele… Dar cu fiecare în parte, găsim tot atâtea motive să participăm la Marșul de anul acesta, ca să dăm de veste celor ce nu au urechi să audă și ochi să vadă că FIECARE VIAȚĂ E UN DAR, că fiecare copil e dorit de Cineva și că… în urma noastră rămân faptele și alegerile noastre, moartea ce s-a cuibărit în sufletele și în pântecele noastre sau pruncii noștri rostind adesea ,,Mami, TE ubec!”…

Radu Buțu, Down ART Therapy – asociatiaDART.info

(articol apărut în Calea Înălțării nr. 67, martie 2015)

Anunțuri

Peripețiile sale la Spitalul de Copii

Două tinere priveau nemișcate de departe. Pe fața lor se putea observa limpede uimirea amestecată cu simțământul tristeții. Nimeni dintre cei prezenți nu le cunoștea și toți se întrebau cine sunt. Domnul Anastasie credea că au legătură cu vreo familie din cartier și, ca administrator al blocului în care locuise Iannis, a socotit că e de datoria sa să întrebe dacă au vreo legătură cu fratele care se mutase la Domnul. Cea mai voinică, după ce și-a șters lacrimile, a început să spună:

– Mă numesc Areti și împreună cu prietena mea, Kaliopi, lucrăm la Spitalul de copii. Cu mulți ani în urmă l-am cunoscut pe Iannis clovnul. Așa îl știam noi pe cel pe care voi îl numiți Iannis nebunul. Venea aproape în fiecare Duminică după-amiază, încărcat cu jucării. Le împărțea copiilor și se juca împreună cu ei. Îi iubea pe toți, însă arăta grijă și dragoste deosebită celor care crescuseră din pruncie în spital, pentru că îi părăsiseră părinții lor. Le aducea haine, jucării și multe altele. Pe lângă acestea mai lăsa și câțiva bani la sora de serviciu, gândindu-se că micuții vor mai avea nevoie și de alte lucruri în perioada în care el nu va putea să vină. Noi nu-l știam de nebun ca voi. Pentru noi era cel mai bun clovn, care îi amuza ca nimeni altul pe copii.

– Îl iubea foarte mult pe un copilaș, pe care părinții îl părăsiseră pentru că avea sindromul lui Down, a completat Kaliopi.

,,Bre, Kaliopița, cum de l-au părăsit pe acest îngeraș?”, se întreba Iannis. ,,Sărmanii părinți, dacă ar fi știut că acest îngeraș însemna pentru ei biletul pentru Rai și pentru veșnicie, nu l-ar fi părăsit. Cum să lași, măi copile, o asemenea comoară? Hristos al nostru, Kaliopița mea, a spus că este dragoste. Și dragostea, știi, are înăuntrul ei jertfa. Dragostea fără jertfă este ca o tinichea goală, spoială, așa cum spunea și mama mea. Hristos, Kaliopița mea, a spus că cel ce nu are dragoste jertfelnică este gol pe dinlăuntru. Dacă am ști, buna mea copilă, ce comori trimite Dumnezeu neîncetat omului, ca să-l mântuiască, am sări în sus de bucurie. Iată, acest îngeraș este o astfel de comoară. Am să-ți spun o taină. Dacă s-ar găsi o familie bună, care să-l înfieze, atunci nu numai că familia ar primi nenumărate binecuvântări cerești, ci, prin jertfa dragostei lor de a îmbrățișa pe acest îngeraș bolnav cu trupul, l-ar tămădui. Pentru că Dumnezeul nostru Cel în Treime este milostiv și îndurat.”

Acestea mi le-a spus Iannis privind la copilașul bolnav și părăsit, care dormea pe pătuțul său de spital.

,,Nu este ciudat, Kaliopița mea, ca oameni de azi să se îngrijească mai mult de animale și acestor copilași să nu le dea importanță? Nu spun că nu trebuie să iubim păsările și animalele. Și de acelea trebuie să ne îngrijim, însă cu atât mai mult trebuie să purtăm grijă de omul aflat în suferință, care este chipul lui Dumnezeu. În ziua de azi trebuie să devenim samarineni milostivi, încât să ne dăm și viața pentru binele celuilalt, dacă nevoia o cere. Nu uitați aceasta mai ales voi, surorile medicale, care în lucrarea voastră aveți de-a face totdeauna cu durerea omenească.”

(…)

Anastasie, Hristos a altoit pomul acestui cartier binecuvântat și se văd deja primele roade. Îngerii Domnului păzesc bine flacăra dreptei credințe, pe care El a aprins-o și răcorește fiecare casă. Iar această credință este darul lui Dumnezeu pentru tot cartierul nostru binecuvântat. Ea aduce binecuvântare tuturor. Câtă vreme am fost lângă voi, m-am rugat pentru toți. În garsoniera mea se află cinci caiete cu toate numele pe care le-am pomenit în rugăciunile mele. Să i le dai lui Constantin și Katerinei, moștenire de la mine împreună cu contractul pentru noua locuință în care vor locui după ce se căsătoresc. Este vorba despre apartamentul de la etajul al treilea, care se găsește chiar vizavi de casă și care a fost cumpărat cu bani de la vecinii noștri înstăriți, care au vrut să-și depună economiile la banca din Cer și să-și păstreze anonimatul. Împreună cu contractul să le dai și plicul care se află în primul sertar. Conține bani pentru cheltuielile pe care o să le aibă la nunta lor și pentru înfierea îngerașului de la Spitalul de copii, care suferă de sindromul Down. O să-l vindece cu dragostea lor. Duminica trecută m-am întâlnit cu Iorgu, cel care i-a adus lui Constantin lucrurile cu camionul său. El a primit să le fie naș de cununie. Ar fi bine ca îngerașul care suferă în spital să fie botezat de domnul Apostol, care vreme de mulți ani mi-a răbdat nebuniile, așa cum a făcut și bunul Pandelis.

(…)

Vecinul vostru cel nebun,

Iannis.

fragment din ,,Iannis cel nebun pentru Hristos (1)”, de Dionisie A. MAKRIS, colecția Mărgăritare ale Ortodoxiei, editura Evanghelismos, București, 2010.

Next Newer Entries

%d blogeri au apreciat asta: